Sari la conținut

Rar mai găseşti oameni dipsuşi să te şi asculte în timp ce vorbeşti. Încă 4.

Astfel, într-un videoclip pe TikTok, Ludovica le-a arătat urmăritorilor ei scrisoare găsită de conte care era trimisă de Papa Pius al XII-lea către o rudă a lor, contele Jacopo Sannazzaro, pentru meritele lui în ajutorul acordat bisericii. Și acesta este un motiv care m-a făcut să deschid contul de TikTok. Eram curioasă despre locul în care trăiesc iar contul m-a ajutat.

Se crede că aceste specii au fost primele care au folosit focul și uneltele complexe. Cele mai vechi fosile de tranziție dintre H. Acești descendenți ai H. Fosilele oamenilor moderni din punct de vedere anatomic care datează din Paleoliticul mijlciu acum aproximativ Rămășițele Jebel Irhoud din Maroc clasificate acum ca Homo sapiens timpuriu și craniul Florisbad din Africa de Sud, au fost datate la o vechime de Dar toate acestea, ştiu foarte bine, au neapărată nevoie de o altă dezvoltare şi argumentare.

Nu în acest context, totuşi. Am scris în acest sens în repetate rânduri. Dar nu numai. Integrare nu înseamnă, în mod categoric, nici epigo-nism, nici renunţare la personalitate şi iniţiative proprii, nici eternul north dakota dating de 51 de ani bătrân datând femeie de 28 de ani.

Va urma Altă Românie 17 7nr. Comentând primele pagini descifrate ale acestui Codex, specialistul român de marcă, I. Epoca noastră va rămâne, probabil, însemnată, foarte însemnată, tocmai prin această cunoaştere ştiinţifică cu mult înainte, faţă de datele cunoscute până acum, a elementelor de cultură şi a scrisului românesc.

Acest codice de de pagini, copie a unui original, care se referă la evenimente foarte vechi, va deveni senzaţional la publicarea integrală. Este, nici mai mult, nici mai puţin, o desprindere de obiceiuri şi practici vechi. Dacă n-am avea literele greu de interpretat, nu la îndemâna oricui, precum şi structura străveche a scrisului de la drcapta spre stânga şi de jos în sus la lecturăs-ar putea bănui că este vorba de o mistificare târzie.

Scrisul acesta nu se putea inventa, de aceea nici nu s-a descifrat. Nu avem de-a face însă numai cu un scris exersat foarte devreme si în forme moştenite, ci şi cu inculcarea unui mod de viaţă, dezbărat de obiceiuri străvechi, cu o altă înţelegere a virtuţilor umane.

Suntem in faţa unui document monumental! Pânã în prezent se cunoştea, pe de o parte, faptul că textul reprezintă un manuscris recopiat în prima jumătate a sec. Importantă este constatarea autoarei că semnele arhaice din acest Codex au analogii în scrierile silabice indo-europene din epoca bronzului, iar altele se întâlnesc în scrierile fonetice ale aceloraşi populaţii, ceea ce ar dovedi că scrierea aparţine unor populaţii indoeuropene, nu cumanice.

Faptul că unele semne asemănătoare sunt inserate în legende ale monedelor din secolul al XIVlea, emise pe teritoriul Ţării Româneşti în chirilică şi latină, şi persistenţa altora în arta populară unde au pierdut valoarea fonetică, dar şiau păstrat valoarea de comunicare, demonstrează că acest Codex a fost redactat in Valachia. Codex Rohonczy 10 8 nr. Nu e mai bine s-o facem din argilă? Florin Ţene Cunoscut ca un exigent critic literar Alex. Ştefănescu face parte din categoria cercetătorilor sobri şi serioşi, uneori ironic, cu când să cereți întâlniri online temeinică formaţie lingvistică şi filosofică pentru care actul critic izvorăşte dintr-o profundă necessitate lăuntrică obiectivă de clarificare a problemelor literare contemporane.

Pasiunea de literatură se manifestă încă din ani de studii medii de la şcoala din Suceava, fiind un iubitor al romanelor lui Tolstoi şi poeziile lui Eminescu. Îşi continuă iubirea de literatură la facultatea de Filologie din cadrul universităţii Bucureşti, pe care o termină în Din devine redactor la România literară, şi din este promovat redactor şef la această publicaţie. Acest volum anunţa apariţia unui critic exigent pe firmamentul literaturii române.

Cărţile apărute, până în present, purtând semnătura lui Alex. Ştefănescu, ne dezvăluie un specialist pătruns de dorinţa de a cunoaşte mai mult despre opera abordată, despre autorul ei. Este o necesitate lăuntrică obiectivă de clarificare. Chiar dacă de nenumărate ori în cronicile sale strecoară o ironie fină, uneori sarcastic, dar niciodată răutăcioasă.

Arta şi Literatura în concepţia lui Alex.

Florin Ţene Arta şi literatura în concepţia lui Alex. Ştefănescu 8 Al. Laaniversare 3nr.

Ştefănescu 9nr. La acea vreme, cea al începutului de toamnă, când se culegea via, păstorii din ţinut îşi petreceau vremea păzind podgoriile şi împiedicând pe sturlubatici să mănânce strugurii. În care timp, plăcintarii din Lerne tocmai treceau pe drumul mare ducând la oraş zece ori douăsprezece încărcături cu plăcinte.

51 de ani bătrân datând femeie de 28 de ani

Cei păstori îi chemară plini de curtenie şi le cerură câte unele în schimbul banilor lor, la preţul pieţii. Căci, notaţi, lucru ceresc de-a dreptul este a mânca la prânz plăcintă proaspătă cu struguri, mai ales dacă aceştia sunt din soiul de Burgundia ori tămîioşi ori coarnă ori ceasla.

Marea Britanie, cel mai mare focar Covid din Europa, după răspândirea rapidă a variantei indiene 16 Jun, Știri externe Familia Sannazzaro locuiește tot timpul anului în Castel iar o parte din clădire poate fi închiriată.

Plăcintarii nu răspunseră în niciun fel la chemarea lor ci, cu mult mai rău, îi măscăriră întru totul numindu-i oameni de gloată şi de nimic, ştirbi, petrecăreţi, râioşi, bădărani, prefăcuţi, leneşi, lacomi, beţivi, fanfaroni, neciopliţi, clienţi răi, linge-blide, lăudăroşi, moftangii, maimuţoi, adormiţi, mojici, neghiobi, ticăloşi, prostănaci, pierde-vară, măscărici, bicisnici şi cu alte asemenea epitete defăimătoare, adăugând că nor să ajungă ei a mănca din aceste plăcinte frumoase ci mai bine să se mulţumească numai cu pâinea cea mare şi rea din secară.

La acea ocară, unul dintre ei, numit Frogier, un tânăr de treabă şi prea cinstit de felul său, răspunse cu blândeţe: "De când aţi prins coarne de aţi devenit aşa bătăioşi?

Cu adevărat, aveaţi obiceiul de a ne vinde şi nouă cu dragă inimă; ci acum ne refuzaţi. Nu este asta faptă de bună vecinătate şi nu aşa vă facem noi când veniţi să cumpăraţi frumosul nostru grâu cârnău din care vă faceţi prăjiturile şi plăcintele. Ba chiar, în schimb, am fi putut să vă dăm ceva struguri; dar s-ar putea să vă căiţi, că doar veti mai avea de-a face cu noi. Atunci om potrivi şi noi la fel; să vă aduceţi aminte de asta! Vino deci, vino şi-ţi voi da din plăcinte.

Dar Frogierstrigăamoarteşia luptă cât îl ţinu gura şi aruncă în el cu bâta sa de cioban pe care o purta la subsuoară; şi-l pocni în moalele capului, peste artera temporală, în partea dreaptă, în aşa fel ca Marquet căzu de pe iapă. Mai mult mort părea decât viu.

În acest timp, arendaşii carebăteaunucilealergară cu beldiile lor mari si dădură în plăcintari ca în secara cea verde. Ceilalţi păstori şi păstoriţe, auzind strigătulluiFrogier,veniră şieicuciomegeşipraştiişi îi urmăriră cu aruncări cumplite de pietre, atâtea că păreau să fie grindină.

In sfârşit îi ajunseră din urmă şi le inşfăcară cam patru sau cinci 51 de ani bătrân datând femeie de 28 de ani de plăcinte; le plătiră, totuşi, la preţul obişnuit şi le mai dădură pe deasupra o sută de nuci şi trei coşuri de struguri albi. Apoi plăcintarii îl ajutară pe Marquet să urce pe cal, căci avea o rană urâtă şi se întoarseră laLernefărăa-şimaiurma drumul spre Parille, ameninţându-isusşitarepebivolarii,păstoriişiarendaşii din Seuille şi Sinais.

Acestea fiind făcute, păstorii şi păstoriţele, se bucurară foarte cu plăcintele celea şi cu strugurii cei buni şi se distrară împreună in sunetul frumos al cimpoiului, râzându-şi de plăcintarii glorioşi care nu se sculaseră in apele lor in acea dimineaţă.

Şi spălară incetişor cu struguri mari şi albi picioarele lui Frogier aşa de bine ca pe loc acestea se vindecară. Va urma Francois Rabelais Pregătit pentru viaţa ecleziastică pe care chiar a practicato până înFrançois Rabelais a observat necruţător şi caustic metodele scolastice proprii instrucţiei monahale pe care le-a combătut in opera sa de mai târziu, privindu-le filosofic si uşor batjocoritor si opunându-le un model modern al educaţiei.

Spirit iscoditor, un as în practicarea medicinei, observator fin, Rabelais a lăsat în urmă o operă vizibil marcată de progresul spiritual al omenirii în epoca renascentistă; regăsim în ea umanismul profund si bucuria de a trăi, tentinţe fundamentale ale unui secol eliberat de ascetismul religios.

Ca medic, el consideră corpul omenesc o realizare desavârşită a Creatorului; ca filosof, îl eliberează de constrângeri si dispreţ. I se pare firesc să-l înzestreze pe om cu o viaţă morală in care liberul arbitru vine totdeauna în întâmpinarea binelui. Nu este aceasta o permanenţă umană care nu se demodează, nu se alterează, nu se demonetizează pentru că oricând omul are nevoie de ea, iar ea oricând se 51 de ani bătrân datând femeie de 28 de ani la elementele noi care constituie existenţa?

Calaméo - Climate literare nr

Eu am văzut lucrul acesta la unchiul meu, Episcopul Grigorie care, istoriceşte privind lucrurile acum, se ştie prea bine că şi-a săvârşit viaţa ca un martir; dar ca premoniţie sufletească şi bună dotare cărturărească a personalităţii sale, pot spune că din tinereţe a avut vocaţia martiriului căpătată prin transcendenţa pe care ţi-o dă tocmai meditaţia spre perfecţiunea care ne face să devenim tot mai noi înşine, pe măsură ce încercăm să ne imaginăm cum ar arăta sufleteşte, ca dorinţă şi faptă, chipul Lui.

Unchiul meu era un asemenea caracter: Atent cu sine însuşi şi cu toate reacţiile fiinţei sale pentru ca şi fapta şi sentimentele şi comportamentele sale să fie aşezate pe calea prin care să-şi găsească corespondenţa necesară cu Fiinţa Divină a Credinţei sale. Şi nu pot spune nici că trăda, nici că depăşea prin aceasta trăsăturile sale omeneşti. Pentru că încerca şi ştia să fie cât mai drept, cât mai sincer, cât mai înţelegător,cât mai onest, cât mai neclintit în convingeri, cât mai recunoscător faţă de bucuriile pe care i le dădea viaţa.

51 de ani bătrân datând femeie de 28 de ani

Era şi bun părinte duhovnicesc şi mare patriot; şi cetăţean dăruit, ştiind ce-nseamnă afirmarea ţării lui, şi bun gospodar, ştiind şi învăţându-i pe ceilalţi ce-nseamnă bunăstarea prin muncă; şi conducător ascultat, îndemnândui pe oameni la afirmare şi la faptă productivă, şi ierarh binecuvântat, ştiind ce-nseamnă grija creştină faţă de semen; şi părinte grijuliu la nevoia altuia, şi om tolerant cu concepţiile altuia, dacă acestea nu deveneau agresive nerespectândui-le pe ale lui.

Credinţa lui, argumentată într-o aprofundare permanentă 51 de ani bătrân datând femeie de 28 de ani dogmaticii avea şi convingerea simplă a ţăranului, şi hotărârea curajoasă a soldatului, şi înţelepciunea temeinică a misionarismului cărturăresc întru luminarea celor din jur, dar şi amplificarea acestora printr-o ştiinţă deosebită a pastoraţiei. Cu cât era mai plecat în faţa Dumnezeului său, cu atât avea o şiră a spinării mai dreaptă întru rostirea convingerilor sale patriotice şi ale iubirii de neam; cu cât era mai adâncit în studiul şi decriptarea trăirilor metafizice, cu atât avea mai directă vorbire şi înţelegere cu orice categorie de fiinţă umană.

Îl simţeam drept şi auster în tăria credinţei sale, dar foarte apropiat sufletelor din jur prin omenia acestei credinte. Şi, tocmai fiindcă i-am cunoscut asemenea virtuţi, nu pot să ginger dating în marea britanie mă-ntreb ce poate fi rău în asta şi nici nu pot accepta ideea că sentimentul dreptei credinţe poate deveni un lucru demodat sau căzut în derizoriu, de vreme ce el căleşte fiinţa umană într-o demnitate a simţirii şi a trăirii faptelor sale.

Recunosc: Din păcate, această fermitate nu există în tot omul şi nici în toate momentele vieţii lui. Iar slujitorii Credinţei sunt şi ei oameni. Supuşi fiind păcatului cel dihotomic cu aspiraţia spre bine, poate că în ei şi în limitele lor trebuie să căutăm şi fundamentalismul care vine şi demodează până la absurd credinţa, şi ascunzişurile omeneşti ale unor fariseice ambiţii şi interese seculare care o alterează, şi accentele formale, demagogice, habotnice, ipocrite, bigote care o demonetizează, ca şi preocupările accentuat materiale şi numai materiale care o coboară în derizoriu făcând-o să se confunde cu marfa sau cu prestarea de servicii.

Ştiind toate acestea, avem dreptul să ne întrebăm ritos: Nu cumva, lăsând la o parte atacarea credinţelor adevărate care sălăşluiesc în suflete facându-le, în ori ce caz, bine, ar trebui ca, mai întâi, să căutăm motivele nemulţumirii noastre intelectuale, uneori foarte sincere şi chiar cu convingătoare aparenţe de raţionalitate, nu în slujire, ci în slujitori?

Iar, dacă s-a demonstrat că ambiţiile omeneşti pot fi compatibile cu Credinţa şi interesele meschine se pot bucura de atenţie sub lumina ei, înseamnă oare că de la ea vin acestea, sau de la cei care-şi asumă ministeriatul slujirii fără a se ridica cb dating site valorile ei şi chiar fără a le înţelege pe toate?

Influenţabil fiind, omul e făcut prin fiinţa sa să fie şi schimbător. Cel primitiv are instincte dihotomice, care-l trag într-o parte sau în alta; cel evoluat are interesele care sunt de aceeaşi natură şi i se impun în balanţa dintre bine şi rău; iar cel pervertit în concentrarea numai pe tot ce poate să-ţi placă imediat, ajunge să aibă foarte dezvoltat instinctul interesului imediat, strict secularizat, fără a-i mai păsa de perspectivă.

Din păcate, slujitorii binelui se aleg dintre oameni şi sunt şi ei oameni supuşi acestor instincte chiar dacă, prin formaţia lor, se presupune că au învăţat cum să le depăşească.

Climate literare nr.51

Studiindu-i atent ne dăm uneori seama că nu vedem binele nu pentru că nu ar exista, nu pentru că nu ar fi posibil, ci pentru că ei nu-l slujesc cum trebuie. Binele nu poate fi decât bine. El nu se poate tranforma în ceva care face rău, pentru că ar însemna să se aneantizeze. Dar binele poate să fie îndepărtat în întregul lui dacă este slujit prost. Pentru că binele nu poate fi decât un întreg.

De asta credinţa e universală, iar Biserica ajunge a o scrie cu literă mare: Pentru că este formată din sufletele tuturor credincioşilor şi nu doar din cinul slujitorilor ei. Credinţa nu poate fi niciodată de stat, cum şi-au dorito sau şi-au făcut-o imperiile ca să le fie instrument în guvernare impunând slujitori pretabili întru aceasta. Dar credinţa poate fi naţională, în măsura în care serveşte la afirmarea obştei acelei naţiuni prin ea.

Credinţa nu poate fi nici colectivă, adică impusă din afară ca să dea omogenitate unei colectivităţi ne omogene numai prin înregistrarea în registrele slujitorilor ei; dar credinţa poate fi comunitară pentru că vine să exprime duhul unei comunităţi de trăiri şi idei şi pentru că îşi găseşte slujitorii printre cei mai dedicaţi din interiorul ei.

Sociologia credinţei nu este totuna cu organizarea ei administrativă, cu toate că ambele se ocupă de acelaşi domeniu; tot aşa cum harisma duhovnicească nu este totuna cu cariera tehnocratică. Şi nu pentru că nu sar asemăna formal, de vreme ce ambele se bazează pe transmitere de învăţăminte în comunicarea cu cei pe care îi păstoreşte; dar la una este vorba de transmiterea trăirii fierbinţi, în vreme ce la alta este de ajuns transmiterea cunoştinţelor reci.

Recunosc faptul că nu-mi este deloc uşor să explic toate acestea, şi chiar mă văd nevoit să fac apel la unele exemple pe care aş fi dorit să nu le amintesc; să le păstrez în mine şi să le duc cu mine, pentru că eu nu le gândesc spre a întina memoria cuiva şi n-aş vrea să dau altora prilejul s-o facă. Eu le dezvălui şi le discut aici, numai şi numai pentru a avea exemple prin care să-mi susţin ideile. Fiind autor de proză, eu lucrez cu personaje în a căror gestică, mişcare, vorbire şi atitudine descopăr simbolurile filosofice ale vieţii.

Disecarea personajului îmi dă mai multă îndemânare decât mânuirea termenilor abstracţi şi astfel înţeleg să-mi fac pledoaria privind imperiosul comandament moral al persoanei umane: Acela de a medita măcar, dacă nu a tinde spre perfecţiunea pe care datele creaţiei sale, posibilităţile dotării sale iniţiale, o deţin.

Se găseşte deseori scuză pentru slujitorii bisericeşti care au conlucrat cu securitatea în faptul că ei au ajutat să nu se ia măsuri mai dure în legătură cu credinţa, iar eu spun că nici comuniştii, nici securiştii lor nu erau vreodată complet convinşi de lipsa de nevoie a credinţei, numai că o doreau a se practica cu slujitori supuşi lor.

Pentru că, pe de o parte, erau oameni şi, vrând-nevrând, purtau această năzuinţă omenească în datele eului lor iar, pe de altă parte, în ori ce caz aveau inteligenţa de a nu o neglija, consemnând-o ca pe o realitate în sânul populaţiei.

Aşa că, dacă privim lucrurile chiar şi numai din punct de vedere socio-politic, tot trebuiau să-i dea atenţie. Această lipsă de convingere în combaterea religiei, ezitarea lor dintr-un motiv sau altul în faţa anihilării unui Adevăr pe care omenirea îl poartă dintotdeauna, a cultivat teama lor de a se implica total, o parte din credinţă rămânând chiar şi în sufletele lor păcătoase.

Alături de credinţa totală, a tuturor dreptcredincioşilor, aceasta a constituit majoritatea sentimentelor omenirii îngenunchiate de comunism şi, astfel, s-a dovedit mai puternică, triumfând.

În asemenea condiţii, ea nu avea nevoie de slujitori care să facă pactul cu diavolul ca s-o salveze, acest concept demonstrându-se a fi o aberaţie, o scuză lipsită total de sens. Pentru că a face pact cu cel ce reprezintă însăşi distrugerea ta, înseamnă să te autodistrugi.

Spre a-i evalua real, trebuie să precizăm că aceia care s-au pretat la aşa ceva nu erau slujitori în adevăratul înţeles al cuvântului. Erau, de fapt, racolaţi ca agenţi ai securităţii sau ai intereselor de partid marxist-leninist printre credincioşii Bisericii şi specializaţi a face diverse slujbe în interiorul ei.

Îi putem ierta, dar nu le putem inversa identitatea. Am un exemplu chiar din dosarul de urmărire al tatălui meu; urmărire care a funcţionat atât de mulţi ani după eliberarea sa din lagărul de la Canal, încât, obţinând documentele de la CNSAS m-am minunat cu câtă prostie îndârjită consuma dictatura fondurile publice pe acţiuni inutile rămase din inerţia ruginită a unei birocraţii dictatoriale şi din nevoia de a se da salarii unor profitori ai regimului.

La nivelul conştiinţei literare, al expresiei şi al sintaxei poetice, Constantin Abăluţă se foloseşte de imagini-simbol şi imaginiparadigmă sublimate semantic. Deaiciiluzia că poetul C. Abăluţă scrie aşa cum vorbeşte într- o limbă de toate zilele, dar, aleasă, magistrală, fără să se simtă vreun efort în acest sens.

  • Play Pensionarii cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani vor putea opta între pensia minim garantată, care va fi calculată, însă, pe baza contributivităţii, şi o indemnizaţie socială, opţiunea urmând să fie exprimată cu trei luni înainte de aplicarea legii, potrivit proiectului noii legi a salarizării, postat joi seară pe site-ul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
  • Animale dating mini animale de companie

Rafinament, acuitate, memorie culturală, dar deloc livrescă, împotrivire faţă de retorismul gratuit, faţă de un anume patetism excesiv, precum şi pasiunea, intuiţia şi inspiraţia pentru poezia mare a lumii, sunt câteva caracteristici care legitimează conţinutul volumului: - Oraşul Marea - cu poeme menite sădevinăstrăzi,autostrăzi de comunicare întru dezvoltarea unui text vast, riguros şi capabil să restaureze un spaţiu atemporal şi un timp aspaţial,cumşiolumeparalelă cu lumea reală.

Nu mai vreau să-mi amintesc nimic. Iese din mine, iese din tine fulgerul ochilor tăi şi se face pasăre, şi se face pasăre fără de cuib, fără de stea, fără de cer.

Nu mă mai întreb cum trec zilele, cum trec cuvintele, cum trec nourii, cum trec nopţile, fără de tine. Ştie vreo geometrie să-mi aşeze pe frunte zarea care nu se vede? Vedenia din zare care ne pândeşte?

Definiția lui H. Unii paleoantropologi includ fosile pe care alții le-au alocat diferitelor specii, în timp ce majoritatea atribuie doar fosile care se aliniază anatomic cu specia așa cum există astăzi.

Pânda care ne ucide? Ştie vreo geometrie. Vrea cineva să-mi spună ce este nucul fără de nucă, ce este cerul fără de fântână, ce este pământul care se lăţeşte de la glezna broaştei la sfârcul mamei mele, la sfârcul mamei tale care ne-a făcut să fim împreună acum şi în vecii vecilor; ne-a făcut să fim împreună UN PUNCT. A doua ipostază M-ai învăţat spunându-mi că avem o casă că dealul de sub ea ne va iubi veşnic; pe unde umblam, pe unde nu umblam aveam în ochi casa de pe deal.

Toate anotimpurile se opreau în ferestrele ei; iarba stătea cu noi la masă, cireşul şi piersicul în fiecare primăvară erau luminile noastre adevărate. M-ai învăţat spunându-mi să nu uit niciodată drumul spre casa noastră; şi aşa a fost.

Memoria mea se umpluse de visul acesta, de realitatea aceasta. Nu trăiam decât în interiorul acestor cuvinte care locuiau în sângele meu cum locuiesc: iubirea, aşteptarea, viaţa, moartea: Da, moartea.

51 de ani bătrân datând femeie de 28 de ani

Aceasta din urmă mi-a luat din braţe amintirea cea mai frumoasă: Casa de pe deal. De unde plecam în lume, la care veneam cu ea în privire, cu tine în gând sămi fii iarăşi lumina şi dragostea mult lipsite o vreme. Da, moartea - această fiară geloasă, această umbră care merge după fiecare mi-a înghiţit într-o clipă: iubirea, aşteptarea, Viaţa ta lăsându-mi privirile goale.

51 de ani bătrân datând femeie de 28 de ani

Acum toate anotimpurile nu-şi mai au cuiburile în ferestrele casei noastre; cireşul şi piersicul au ajuns doi stâlpi de cenuşă peste zare. A treia ipostază O vreme am ştiut să cobor în mine însumi ca într-o mină unde se cutremură nervii de teamă şi se ridică părul şi se lasă sufletul în genunchi.

Apoi mi s-a luminat calea: A venit ziua să ies în lumea cea mare; şi-am ieşit. Am dat buzna cu poemul în geamul primăriei. Ce ziceţi: gata, gata să-mi dea pe gratis o tonă de hârtie să-mi depun amintirile cât am stat în întuneric.

Dar s-a lăsat pe spate într-un fotoliu autoritatea şi cu luleaua în colţul gurii mi-a zis: -eu nu sunt ca tine, nu pot fi ca tine atât de curajos şi plin de har; cum ai putut domnule să ieşi din coajă şi să devii peste noapte vultur?

Mă uitam la el şi mă îndureram de milă că-i aşa de mic şi tot atât de neputincios să înţeleagă şi să descifreze Lumina din sufletul meu care urca încet, încet pe lângă el. Mereu ai avut darul dialogului, tocmai de aceea te-am provocat la confesiune. Este conversaţia o artă?

MC: Nu sunt ceea ce se numeşte un mare orator, când vorbesc, o fac pentru că trebuie, dar dialogul cu o persoană, pe care o intuiesc a fi pe aceeaşi undă cu mine, este mereu o bucurie.

Rar mai găseşti oameni dipsuşi să te şi asculte în timp ce vorbeşti. Dacă priveşti în jur, vei vedea că toată lumea vorbeşte fără punct şi fără virgulă. Vorbim nu conversăm. Arta conversaţiei sa pierdut în ultimele decenii, şi nu doar în România. Frazele noastre sunt ca tăiate din bardă, abrupte sau la capătul celălalt al sentimentelor, frazele ne sunt alunecoase ca un guşter rece care îţi intră în sân.

Fiecare vrem să-l convingem pe celălalt de adevărul nostru, personal. Nu ne prea pasă de părerea interlocutorului şi ne suprapunem în remarci dintre cele mai nepotrivite, ba, chiar şi caraghioase, uneori. Mă simt ca un obiect, atunci când stau la o cafea cu cineva, şi acel cineva e cu gândul la ale lui, în timp ce mi-a pus o întrebare şi la care eu mă străduiesc să îi dau un răspuns.

Realizez că totul este formal, o cutumă socială, şi că începe să nu ne mai pese de cei din jur. Dar, oare, de noi înşine ne pasă îndeajuns, pentru a dialoga şi lăuntric? Nu prea. Clipa cea repede ne toacă, asemeni unui malaxor, nu mai citim din marile cărţi ale omenirii, nu ne mai punem întrebări esenţiale. Îmi amintesc că în prima mea tinereţe, am locuit, un timp, la rudele mele de la Braşov, unchiul era avocat, mătuşa ingineră.

Locuiau într-o vilă superbă sub Tâmpa, o casă cu multe odăi, dintre care, în parte, erau închiriate, de către regimul comunist, unor persoane străine.

În prezent, circa un milion de pensionari primesc pensia minim garantată de de lei. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii.

Pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizaţia socială minimă, ei opt opta pentru aceasta din urmă. Pensionarii care nu optează în termenul de trei luni rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivităţii, explică ministerul.

Astfel, aceştia vor rămâne la pensia minim garantată de de lei", mai spun oficialii ministerului.